Crampeie din cartea straduintei

Monica Bratulescu

Cartea Straduintei incepe ca un jurnal care se ridica peste factologia marunta si ingustimea subiectivitatii: cand si cand se pot ghici unele date biografice, dar in esenta accentul cade pe experientele, intalnirile, confruntarile si schimbarile de perspectiva pe care le-a prilejuit traseul emigratiei mele in Israel. Cartea Straduintei nu este un eseu: departe de a fi abstracte, reflectiile care apar in Cartea Straduintei sunt legate de situatii si personaje concrete, percepute adeseori metaforic. O carte de acest tip ajunge sa fie publicata daca autorul ei este o persoana de suprafata, daca se refera la personaje notorii sau daca subiectele pe care le atinge sunt de mare actualitate. Nu corespund niciuneia dintre conditiile enuntate. Nu-i de mirare ca aud uneori parca un susur, un tors, sau mai degraba un gafait. Este glasul meu sufocat care razbate din Cartea Straduintei micul meu sarcofag. Straduinta enuntata in titlul cartii mele nu se refera la tenacitatea sau incapatanarea autorilor care se silesc sa scrie cu orice pret. Este vorba de stradania de a-mi pastra mintea treaza si a tine piept incercarilor; o carte conceputa ca un fortifiant si ca un reazem. A devenit treptat substitutul unui grup de suport care-mi lipsea, o ferestruica spre lume, o introspectie severa, un mod de a-mi reforma comportarea si a-mi defini scara valorilor, o respiratie adanca, un carnet de scriitor si un laborator literar