Jocuri de nenoroc

STEFAN MITROI

Pe Dumnezeu nu-L cheama in fiecare zi la fel. Odata, intr-o sambata de pe la mijlocul iernii, i-am auzit pe oameni zicandu-i Gheorghe, asa cum ii ziceau si lui bunicul. De ce venise Dumnezeu la noi in curte, nu stiu. Dar daca tot venise, mi-am luat inima in dinti si l-am rugat sa trimita niste zapada pe pamant. S-a pornit aproape din senin ninsoarea.

Dumnezeu a ramas peste noapte la noi, caci se troienisera drumurile si nu avea pe unde sa plece. Seara a baut o tuica fiarta cu tata si m-a tras cu sania prin dreptul portii. Puteam sa jur, cand l-am privit inainte de culcare la lumina lampii, ca e leit bunicul. I-am si spus a doua zi, in timp ce se pregatea sa plece: O sa-mi fie dor de tine, bunicule! Mama a inlemnit in zapada de uimire. Dupa care s-a intors spre mine si mi-a zis: Nu ti-e rusine?! Asa vorbesti tu cu Dumnezeu?! Stefan Mitroi, Nemuritor